Calea Dorobanţilor nr.42, et.3, ap.5, sector 1, Bucureşti

0786-489-426 alin.apostu@rbls.ro

VREAU SĂ FIU ANTREPRENOR ȘI SUMMITUL ROMANIAN BUSINESS LEADERS 2016

articol scris de Madalina
Anul trecut, mi-am început vara cu o provocare: ajunsă la sediul Fundației Romanian Business Leaders, m-a primit cu multă caldură echipa, în frunte cu Alin, care n-a stat pe gânduri și a început să-mi spună cu drag despre proiectul lui de suflet, „Vreau să fiu antreprenor”, ce avea să devină și al meu, în scurt timp. Când am plecat, m-am simțit deja parte din familie. Deși sunt din Pitești, asta nu m-a împiedicat să vin cu idei pentru îmbunătățirea proiectului, să ajut la organizare și chiar să merg în diferite orașe din țară pentru a fi alături de echipă. Pe zi ce trecea, mă atașam din ce in ce mai mult de fundație. Pentru că avem scopuri comune care ne aduc împreună. Eu sunt atrasă de antreprenoriat și vreau să ajut tinerii să aibă mai mult curaj de a-și pune ideile in practică (și pe mine, inclusiv), iar ei chiar asta fac.

Și trece un proiect VSFA, și trec două…iar energia noastră sporește. Și, așa, ne găsim cu toții pregătiți de Summitul Romanian Business Leaders. Am avut emoții, ce-i drept. Aceasta a fost a cincea ediție, dar, pentru mine, prima.

mada 2Aș povesti ore întregi despre acest eveniment care a adus laolaltă oameni minunați, ale căror vorbe te inspiră și-ți dau curaj. Dar, cum îmi place să fiu concretă, o să trec la a mulțumi din suflet tuturor antreprenorilor și reprezentanților Guvernului și societății civile pentru implicarea în educație de care au dat dovadă. Discuțiile din panel-ul la care a participat si Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, domnul Adrian Curaj, mi-au dat încredere în ceea ce va urma. Temerile că oamenii au uitat de importanța educației în viața noastră mi s-au infirmat și m-am bucurat enorm când participanții la Summit ne-au lăudat activitatea din cadrul proiectului „Vreau să fiu antreprenor”. Domnul Dragoș Anastasiu, director general Eurolines, a încurajat, pe această cale, oamenii din toată țara să organizeze proiectul și în orașele lor.

 

Cea mai de preț experiență din cadrul Summitului de anul acesta a fost, pentru mine, lucrul în echipă. Am fost cu oameni din „Vreau să fiu antreprenor”  Timișoara, București, Brașov, Craiova, Pitești, toată țara adunată într-un loc și, mai bine zis, pentru același scop. Și m-am convins că orice țel are nevoie de o echipă de oameni motivați pentru a fi atins. În cadrul Fundației, învăț la fiecare activitate să lucrez cu oamenii și ajutăm unul la dezvoltarea celuilalt prin feedback și sfaturi, lucru pe care se pune prea puțin accent în zilele noastre.

 

Am plecat încrezătoare și încărcată cu energie. Dar, cel mai important, am devenit conștientă de puterea care stă în mâinile generației mele. Deși credem că suntem singuri, există o mulțime de oameni pregătiți în orice moment să ne împărtășească experiențele lor. Iar „Vreau sa fiu antreprenor” va continua să aducă împreună acești oameni și tinerii care au atâta nevoie de ei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Sustine proiectul VSFA