Calea Dorobanţilor nr.42, et.3, ap.5, sector 1, Bucureşti

0786-489-426 alin.apostu@rbls.ro

#fiicoolcuvsfacahul

Pe 6 noiembrie am organizat un eveniment Vreau să fiu Antreprenor la Cahul, în Republica Moldova.

A fost o experiența foarte faină, cu multă energie și în care îți este foarte clar că sunt însetați de informația asta, că vor să afle mai multe și că vor să schimbe ceva, cu foarte multă recunoștință și sclipiri în ochi.

Mai jos regăsiți un sumar al VSFA Cahul, extras din presa locală:

Aproape 100 de studenți și elevi, dar și angajați sau tineri antreprenori care sunt la faza inițială a afacerii lor, și-au dat întâlnire la Universitatea „B.P. Hasdeu” din Cahul unde au aflat de la 3 antreprenori cool primele lor provocări, dezamăgiri și succese în afaceri.

„Sunt foarte activi și au multe idei bune, am rămas cu cele mai frumoase impresii despre tinerii de aici”, a spus Ștefan Popa.
După discursurile celor trei antreprenori, Marius Dan, Ștefan Popa din România și Natalia Arman de la Cahul, tinerii participanți au putut adresa întrebări invitaților. De la „top 3 cărți care v-au schimbat gândirea” și până la întrebări concrete „Cum să mă lansez pe piață cu produsul X”, tinerii au aflat informații ce-i interesează despre startarea şi dezvoltarea unei afaceri.

La final, participanții au scris pe foi feedback-ul lor, l-au transformat în „avion” și l-au aruncat în scenă.
„Pentru mine sunt importante două aspecte. Pe de o parte calitatea evenimentului pe care îl organizăm, astfel ca acesta să fie de impact pentru cât mai mulți tineri, iar pe de altă parte să creștem o comunitate care să transmită mesajul mai departe, inclusiv prin organizarea edițiilor următoare. Ca ambasadoare VSFA, îmi doresc foarte mult să asigurăm continuitatea schimbării pe care o producem”, spune Mihaela Vodă.

Anul acesta a fost organizat si un workshop in care 15 tineri au avut posibilitatea sa își pună pe hârtie ideea de afacere, in baza modelului de afacere Canvas.
„Mi se pare minunata Republica Moldova. Tinerii din Cahul au multe idei faine, dar, din nefericire, încă am întâlnit multe convingeri limitative care îi blochează să acționeze. Cred cu tărie că dacă sunt mai multe ONG-uri care să meargă și cu alte proiecte, putem face niște schimbări majore. Dorința este acolo și este mare.”, este părerea lui Alin Apostu, managerul proiectului.


Faptul ca intr-o zi de luni au venit atatia participanti, demonstreaza ca tinerii din Cahul sunt „insetati” după cunostinte si ca Vreau sa fiu Antreprenor este un eveniment in care au incredere.