Tinerii romașcani și proiectul Vreau să fiu Antreprenor
Miercuri 21 martie, caravana a oprit în Roman, la KULT Hub. A fost un eveniment dinamic într-un cadru alternativ, la care au participat peste 30 tineri interesați să afle răspunsuri la întrebări precum „Ce înseamnă să fii antreprenor și care sunt provocările?”, „Cum poți transforma o idee într-un business? ” și “Ce trebuie să studiezi ca să devii antreprenor?”
Cei doi antreprenori prezenți Gabriel Căsăneanu, deținător Centrul Auto Skoda & Opel și Ovidiu Teofănescu, fondator Bizze Bikes au povestit despre experiențele prin care au trecut când au început, despre etapele și planificarea unui business, nu în ultimul rând despre provocări și eșec. Toate fac parte din ecuație.
A fost ca o lecție deschisă despre educație antreprenorială, ce a avut ca scop dezvoltarea gândirii proactive în rândul tinerilor. Caravana #VSFA vine foarte bine practic în completarea curiculei școlare.
Tinerii romașcani au potențial și multe idei care pot fi puse în practică. De aceea au nevoie de oameni-model din comunitatea locală care să îi inspire și să îi motiveze prin exemplul personal.
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul lui Sebastian Hrib, Fondator KULT Hub. Daca vrei sa afli mai multe despre această inițiativă socială, poți intra aici.